[Serial: Hai la RoJAM 2.0 17] Paul Tudusciuc: ”La RoJAM 2.0 17 îmi doresc să găsesc mâncare multă și bună”

Continuăm un serial special: experiențele cercetașilor la precedentele jamboree din țară sau din afară. Amintiri de la Săliște? Peripeții prin Japonia, Franța sau Polonia? Le-am adunat pe toate! Următoarea oprire: RoJAM 2.0 17!

Paul Tudusciuc e explorator al Centrului Local Oradea și cercetaș de nouă ani. Vara aceasta a trăit experiența Jamboreei Central-Europene din Polonia și s-a întors în țară cu multe amintiri frumoase.

”Una dintre cele mai minunate amintiri din Jamboreea Central-Europeană a fost City Quest-ul, unde am primit o hartă cu mai multe locuri de vizitat din Wroclaw. Pe scurt, a trebuit să cucerim un oraş plin de tradiții şi culturi diferite, care pe mine m-a surprins şi mi-a satisfăcut nevoia de cunoaştere a  istoriei locale.”, ne spune Paul.

De ce își amintește de această zi petrecută in Jamboree şi o vede ca pe cea mai intensă? ”Deoarece nu pot să îmi scot din minte imaginile cu arhitectura superbă a oraşului, învăluită într-un aer de sărbătoare cercetăşească, ce a adus împreună cercetaşi din 29 de țări ale lumii.”

”Vom avea cele mai frumoase amintiri”

Paul e convins că la RoJAM 2.0 17 se va simți ca într-o familie și va găsi cercetași care vor crea o atmosferă plăcută.

”Îmi doresc să găsesc la RoJAM 2.0 17 o atmosferă cât mai familială. Oameni calzi şi plăcuți, alături de care să pot colabora şi să mă pot distra în acelaşi timp. Cunoscând aceată familie de 9 ani de zile, sunt sigur că voi avea şi vom avea parte de cele mai frumoase amintiri.”, ne-a mai spus exploratorul din Oradea.

Paul mai are o așteptare surpriză de la RoJAM: ”Şi nu în ultimul rând, îmi doresc să găsesc mâncare multă şi bună! Sunt orădean. Orădenii mănâncă mult. Sunt sigur că sunt multe personane de aceeaşi părere cu mine.”

Ce înseamnă pentru el a schimba perspectiva? ”Să schimbi perspectiva înseamna să faci lucrurile aşa cum trebuie să fie facute, adică bine. Să ajuți comunitatea să evouleze şi să se schimbe în mai bine.”

Trăiește și tu experiența unei Jamboree și înscrie-te acum la RoJam 2.0 17, alături de patrula ta. Nu uita că primele patrule de temerari și exploratori înscrise au reducere de 10%!