SCHIMBĂ PERSPECTIVA: CERCETĂȘIA CA EXEMPLU ÎN COMUNITATE

În echipajul nostru sunt zeci de membri în staff și tot atâtea perspective diferite, toate reunindu-se către un singur țel: RoJAM. Cine-s oamenii care lucrează zi de zi pentru acest eveniment și care-s poveștile lor? Încercăm aici să ți-i prezentăm săptămânal în câteva cuvinte, astfel încât să-i înțelegi puțin; să-i vezi că sunt oameni normali și în același timp extraordinari…așa, ca toți cercetașii.

Unii își ocupă timpul liber cu educația non-formală, alții își ocupă tot timpul cu asta, apoi își construiesc o carieră în jurul ei. Cel puțin ăsta e cazul persoanei despre care vă vorbim astăzi. De la pasiune la job și de la job la pasiune, aceasta e împletitura obișnuită a zilelor ei. Când nu e trainer, e formator la cercetași, când lasă munca de mentorat, e lider de lupișori, când scapă de consultanța pe educație, mai găsește puțină energie și pentru echipa mondială de lucru „Innovating in Scouting” axată pe adulții din cercetășie. Lucruri mari și frumoase, pe măsura unui om care și-a petrecut 23 de ani în organizație.

Totuși cu atâția ani de experiențe acumulate, și ea ca mulți alții consideră RoJAM 2011 cel mai memorabil eveniment la care a participat. Chiar și așa n-a ales să ne zică o poveste din Jamboree. Ne-a înduioșat însă cu o poveste din perioada-i de explorator sturlubatic, pe când era ajutor de lider de lupișori. Noi vă spunem doar că cineva a chiulit de la o activitate…. Detaliile cât și reacțiile lupișorilor vă încurajăm să le aflați de la ea.

Una peste alta, Elena Lupoaea-Petra, sau cum o știți mai bine, Tromppy de la Centrul Local „Orizont” Brașov, ne-a atins prin spiritul ei efervescent și un anume dar de a scoate la iveală tot ce-i mai bun din oameni. Știm că va aduce aceste elemente și în Escapada Urbană pe care o coordonează în cadrul echipei RoJAM 2.0 17.