Simulatorul terestru – realitățile muntelui

Cai păscând, sunete de talange de la o turmă depărtată și vedere matinală spre colții rozalii ai Pietrei Craiului – ăsta a fost peisajul la care m-am trezit când am decis să înnoptez la punctul de campare de la Table. Cu o seară în urmă adormisem în hamac numărând Perseidele ce traversau Calea Lactee, o viață deloc rea. Experiența asta, chiar așa fugitivă, m-a lăsat curioasă în legătură cu experiențele patrulelor care au înfruntat traseele pregătite de echipa Simulatorului Terestru.

Ar fi fost imposibil de urmărit parcursul fiecărei echipe pe munte (deși au existat persoane în echipa RoJAM care au cam avut chiar datoria asta), așa că multe dintre poveștile căpătate sunt auzite chiar de la staff-ul ariei sau de la participanți. Recunosc, nu știu care, cui aparține, dar cu îngăduința voastră, dragi cititori, vă propun să ne uităm la aceste povești cu inima dechisă la posibilitatea ca noi să fi fost cei din povești, să râdem voios de noi înșine și să tragem ce învățături om putea.

Despre câini, urși și alte lighioane mitice ale muntelui

Se face, după cum spuneam, că am ajuns la Table, una dintre zonele desemnate pentru campare, la piciorul Pietrei Craiului. Am pășit prin mulțimea de grupuri, fiecare cu treaba lor. Unele patrule tocmai își întindeau corturile, în timp ce alții își întindeau deja masa (ce-i drept, pe jos). Am văzut și unii care chiar aveau o masă improvizată din lemne, folosită într-un scop mult mai nobil – delectare printr-un joc de cărți.

Umblând printre ei și schimbând două vorbe cu fiecare, am ajuns la un grup gălăgios care tocmai terminase de montat corturile. Erau dintre cercetașii străini și afișau niște fețe lungi de oboseală. Îi ascult cum îmi elaborează pățaniile zilei și campului, siguri că până la sfârșitul experienței nu vor vrea să se mai vada unii pe altii.

În fine, au totuși o preocupare comună: cum e cu urșii? După întrebarea inițială, curiozitatea se ramifică: cât de mari sunt? Ar fi văzut niște câini foarte mari pe la stânale din drum, care-i raportul de mărime urs- câine ciobănesc? Cum scapi de un urs? E mai bine să fugi sau să te urci într-un copac?

Contrar întrebărilor nu erau panicați. Ba erau chiar încântați! „I wish we could find one!” zice unul dintre ei cu un entuziasm pe care il vezi de obicei în ochii unui copil căruia i s-a promis un cățeluș de Crăciun.

Când am adormit în seara aia mi s-a părut că aud foșnete. Pentru o secunda mi-am ținut respirația așteptând să văd dacă dorința puștiului urmează să se împlinească. În fine, am adormit… cu gândul liniștitor că mai sunt totuși și alte lighioane prin păduri: șopârle, veverițe, vulpi, cerbi, câini de stână…

Probabil ni s-a tras de la rezervația de urși din zonă dar adevarul e că multă lume l-a avut pe Moș Martin în gând la RoJAM. De la puștii care s-au speriat că ar fi umblat o ursoaică cu pui în zona hamacelor din camp (respectiv cei care au descoperit abia atunci hamacele încercând să găsească ursoaica), până la o patrulă care a lăsat 5 oameni la planton în urma unor zgomote suspecte… sau să fi fost 8 oameni?

Stați liniștiți, nimeni cu a ajuns să înfrunte în mod real urși. Și oricum, la urma urmei, cu toții știm că adevarata fiară a muntelui e vaca. Cel puțin așa am înțeles din relatări.

Zi brânză! 

Știu că am zis fără nume dar unele lucruri sunt destul de evidente. E cineva aici care nu știe că cercetașii taiwanezi au profitat la maxim de fiecare ocazie să se distreze? Da, sigur, unii au urcat pe munte în teniși și cu sticla de suc în brațe. Pe de altă parte, au avut curaj să meargă să cunoască o bovină tête-à-tête și să-și facă selfie cu ea. Ba cică au vrut să învețe și cum să o mulgă! În final au primit și brânză cadou de la cioban, ca recunoaștere pentru entuziasmul lor. Și ca o încununare a excursiei, au găsit potrivit să se dea de-a dura pe dealurile verzi și line (sper). Așa să tot cercetășești.

Epopeea măgarilor

Dacă vi se pare că doar participanții au avut parte de întâmplări demne de pomină, va trebui să invocăm clauza schimbării de perspectivă. Priviți spre exemplu la staff. Într-o listă originală a necesarului de materiale pentru aria Simulator Terestru figurau, la un capăt de foaie: „târnăcop, lopată, măgar”. Menționăm că în acel moment măgarul era încă provizoriu.

Au primit pe atunci un telefon din ogranizare „Măgar e un nume de cod pentru ce anume?”. Răspunsul vine prompt „Nu e nume de cod, chiar e nevoie de un magar…probabil doi”. Mesajul a fost urmat de pauza de ambele părți și apoi o sesiune abruptă de râs. Chiar și așa, organizatorii nu voiau să renunțe, iar animalele ăstea erau singura soluție pentru a duce apă la punctul de campare de la Țigănești.

Câteva zile mai târziu s-ar fi găsit șenilate de la salvamont. Și așa cum le-au găsit, le-au și pierdut: erau doar zvonuri, slavamontul local nu deține șenilate. Și chiar facă le-ar avea, până la Țigănești nu se ajunge decât pe jos sau cu elicopterul – verdict final.

Cu 3 zile înainte de camp exista zero apă la punctul de campare Țigănești, iar Organizația Națională „Cercetașii României ” deținea în continuare zero măgari în carne și oase.  Dar iată salvarea! Cineva și-a amintit de niște ciobani din zonă care dețineau nici mai mult, nici mai puțin de 6 măgari! Într-o mișcare demnă de filmele de acțiune, altcineva s-a urcat pe un motor și a plecat să negocieze cu ciobanii (a doua parte nu e caracteristica genului menționat de filme). Oamenii s-au arătat doritori să bată palma și n-au cerut decât 6 pet-uri de bere, în schimbul spinărilor celor 6 măgari.

În final, ați auzit ce mișto a fost punctul de campare de la Țigănești? A, stai, n-a mai fost.  Se pare că domnii și cele 6 copitate ale lor nu s-au prezentat la rendez-vous. Și când te gândești că ONCR ar fi putut să-și deschidă petting-zoo.

Pe poteci cu praf de Perseide

Cu bune și mai puțin bune aș mai umple câteva pagini. Echipa de traseu ar putea umple chiar câteva volume de romane. Dar merită aruncat un ochi și peste imaginea de ansamblu. Ajunși la sfârșit de zi (și de eveniment), unii au rămas de pe urma acestei arii cu febră musculară și haine ude de atâta ploaie. Alții și-au întruntat temerile sau și-au întâlnit limitele. Pe alocuri s-au contruit și s-au desființat prietenii. Și probabil că mulți vor prefera să nu mai mănânce pateu pentru o perioadă. Indiferent ce alegeți să luați cu voi din experiența Simulatorului Terestru, e bine să țineți minte că potecile de munte au un mod propriu de a-ți schimba perspectiva asupra lumii din jur.  Drumuri frumoase!